10 lucruri pe care le-am învățat de la bunici

10 lucruri primite de la bunici sunt neprețuite.

10 lucruri primite de la bunici sunt minunate.

10 lucruri primite de la bunici sunt amuzante.

10 lucruri primite de la bunici sunt simple.

10 lucruri primite de la bunici sunt emoționante.

10 lucruri primite de la bunici sunt gustoase.

10 lucruri primite de la bunici sunt frumoase. 

10 lucruri primite de la bunici sunt puternice.

10 lucruri primite de la bunici sunt puține.

10 lucruri primite de la bunici sunt zestrea familiei.

Atât de neprețuite, cu toate că se șterg prea repede amintirile bunicului și ale bunicii despre copilăria lor, zilele lor de școală, cum și-au ales meseria, despre ce mâncau, cum se îmbrăcau, ce le plăcea să facă, dar și despre cum s-au îndrăgostit, despre muzica preferată sau despre cele mai importante realizări.

Atât de minunate, cu toate că poezia pe care bunica o știa de la 6 ani a pus-o în scris abia după ce a ajuns la 76.

Atât de amuzante, cu toate că zdravănă a mai fost sperietura din acea zi de vară, pe deal, când a venit ursul în vreme ce mama era la cules de zmeură pentru dulceață.

Atât de simple, cu toate că bunicul repede a ajuns să fie capul familiei la doar 15 ani și să muncească cu ziua ca să aducă pâine pentru frații și surorile lui mai mici.

Atât de emoționante, cu toate că bunica a ținut secret mesajul criptat de iubire pe care l-a primit pe spatele unei fotografii.

Atât de gustoase, cu toate că se gătea simplu și bun în familie și, mai ales, firesc, cu iubire și cu recunoștință pentru ce aveai.

Atât de frumoase, cu toate că în Șerbeni, satul unde au trăit bunicii, se trăia acum mai bine de 40 de ani fără televizoare și telefoane, fără internet și interacțiune online, fără filme și știri la degetul mic.

Atât de puternice, cu toate că jocurile copilăriei erau delicate și neîntrerupte de nimic, poate doar de oboseală și de foame. Oho, și câte se mai jucau. Fotbal, țurcă, perete, șapte pietre.

Atât de puține, cu toate că traiul era decent iar pentru tata a existat o singură zi în care a fost cel mai aproape de a-și împlini visul netrăit al unei excursii. 

Cu alte cuvinte, 10 lucruri despre cum a fost viața pentru părinții, bunicii și străbunicii din familie. Sunt povești pe care le-am cules cu smerenie, încercând să le păstrăm în jurnalele de amintiri ca să ne facem zestre și să o lăsăm mai departe copiilor.

Ba chiar în și mai multe cuvinte, 10 lucruri cât 10 experiențe de viață. Și dacă am învățat ceva de la bunici, ceva extrem de important, am învățat să mirosim parfumul pe care îl are viața în fiecare secundă. Și am învățat, văzând cum au trăit ei, să nu irosim amintirile. În niciun fel.

Ne spunem uneori că multe din valorile personale au prins rădăcini în mâinile tandre ale bunicilor.

Am mai scris și altădată, așa:

Norocul nostru este că-i avem pe părinți alături cu ce-și amintesc ei, lucru care ne bucură în timp ce ne dă de gândit, și le primim poveștile cu brațele deschise, le facem loc, le dăm timp să se așterne și liniște să se producă. Iar întrebările din jurnal sunt de mare ajutor, pentru că sunt asemeni semințelor din care iese rodul. Nu sunt puține, sunt presărate în aproape 250 de pagini de completat, dar dacă, așa multe cum sunt, am renunța la bucuria asta adusă de amintirile din familie, chiar că am fi pierduți. 

Sau așa:

Pe scurt, jurnalele sunt destul de simplu de folosit: întâi le comandați online. Unul pentru bunica, unul pentru bunicul. Dacă bunicii sunt acum printre stele, atunci puteți lua jurnalele chiar pentru părinții voștri care vă pot ajuta să le completați. Ei le completează, singuri sau împreună cu voi. Și lucrurile nu se opresc aici! Din fericire, jurnalele pot să rămână nepoților sau copiilor voștri. Cu alte cuvinte, așa ești păstrător de tradiții.

De obicei, oamenii le sunt recunoscători bunicilor pentru cum au învățat de la ei respectul și bunul simț, credința în Dumnezeu și iubirea, munca și răbdarea de a-și împlini visurile. Noi le mulțumim bunicilor pentru că ne împărtășesc poveștile lor și ne ajută să păstrăm aceste amintiri toată viața. Pentru că, așa cum am mai zis, în jurnalele de amintiri pentru bunica și pentru bunicul e mereu ceva de văzut, de citit, de scris și de povestit.

Voi cum strângeți amintirile de familie, cu voi, cu copiii, cu părinții și cu bunicii voștri?