Timpul, cel mai prețios dar

E acel dar care nu poate fi luat înapoi.

Timpul care este pentru bunicul și bunica. Mamaie și tataie. Buna și bunul. Mămica și tătica. Și e iubirea de bunici care e doar una, de când ne știau din copilărie, ne urcau pe umeri ca să vedem lumea mai mare, ne plimbau prin curte, ne trăgeau cu sania pe ger și ne aruncau în moțul căpițelor de fân, vara.

Timpul pe care încă îl mai avem până la sfârșitul anului 2023 să le oferim bunicilor ceva din frumusețea vieții de zi cu zi. În care putem să îi sunăm mai des, să îi vedem mai des și să ne simțim mai norocoși că ne avem unii pe alții, simplu și frumos.

Și când ai un bunic sprinten care încă pășește vioi prin viață, adoră drumețiile pe munte, iubește plimbările prin parc și face două-trei mișcări care, din când în când, îi dezmorțesc oasele (deși, repet, acesta e un mare noroc), ar putea fi chiar convenabil să îi oferi doar o pereche de adidași și o jachetă impermeabilă care să-l apere de ploaie. Dar mai frumos ar fi să-i promiți că faceți măcar una din toate aceste activități împreună. 

Așa cum timpul acela minunat nu poate avea altă mireasmă decât alături de bunuța care gătește de fiecare dată de dragul tău. Știți voi, borș de perișoare, salată de vinete, dulceață de vișine, lapte cu fidea... Nici dacă o ajuți la cumpărături și îi cumperi o oală nouă de ziua ei și o față albă de masă, n-ar face-o mai fericită decât atunci când o pui să-ți povestească cum a început să frământe cozonaci. 

Timpul acesta, de multe ori, se duce pe a oferi bomboane, bilete la teatru, prosoape, veselă, un telefon nou, cupoane de reducere.

Timpul acesta ar putea fi, însă, timpul în care ne pupăm mai apăsat pe obraji și ne strângem mai mult în brațe, cu drag și cu dor. 

Ați înțeles ideea.

Timp, dragoste, atenție pentru bunici. Tare bine ne-ar mai fi.

 

 

 

Timp să iubim, să stăm cu ei și să le simțim mângâierile. Să mergem la piață, să gătim, să stăm la o cană de ceai de izmă, să ieșim în oraș. 

 

Timp să ne amintim că putem fi în preajma lor de fiecare dată cu inima deschisă.

Și apoi, dacă tot suntem aici, să nu ne oprim din a le arăta aprecierea noastră, simplu și cu recunoștință.

Nu că n-am putea să facem din fiecare zi împreună un dar, dar e mai plăcut să strângem bucuria fiecărei zile într-un jurnal care nu mai măsoară timpul în ore și minute, ci în emoții și lecții de viață. Noi nu am găsit unul așa cum ne-am dorit. Prin urmare, l-am scris noi și l-am oferit bunicii să îl completeze și să îl dea nepoților, înapoi, moștenire. 

Și uite că ne aducem aminte, din când în când, să ne uităm pe poveștile scrise în această carte despre cum a trăit, ce a mâncat dar mai ales cum s-a simțit și asta ne ajută să ne închipuim viața pe care a trăit-o bunica noastră în alte vremuri. 

Și acest timp când ne întoarcem la rândurile scrise de bunica, după ce ne-am așezat alături de ea, ascultându-i poveștile, după ce am râs și am plâns împreună și după ce ne-a împărtășit din înțelepciunea ei e timpul pe care îl vom prețui mereu.