Iubire: îndrăgostită, logodită, căsătorită. Și bunicile au secrete.
Îmi aduc aminte cu drag de următoarea poveste. A început cu această fotografie veche a bunicii mele.
Buni, bunica din partea tatălui
Se făcea că eram cu toții, într-o seară de vară. Stăteam așa, reuniți, cum orice familie stă când se regăsesc toți ai casei, și depănam amintiri. Și apoi, aveam colecția de fotografii vechi ale familiei. Parcă o și aud pe Buni (că așa o striga toată lumea) cum ne zicea despre fiecare fotografie cu mare patos și entuziasm.
Dar altceva voiam să vă spun. Întâmplarea face ca nouă să ne cadă privirea ceva mai mult pe una din fotografiile patinate de trecerea timpului. Una pe care Buni parcă o evita. Să fi fost de la vârstă, să fi fost de la viață, în acel moment nu simțea nevoia să ne spună mai mult.
În fine, noi am insistat. Și dacă am insistat, am descoperit că fotografia avea un mesaj scris pe spate. La început, ni s-a părut ceva normal - ce fotografie veche nu păstrează un mesaj scris de mână, cu cerneală care prelinsă de atâția ani? Mai ales că, dacă ne gândim la acea vreme, prin anii '60 era ceva des întâlnit sã oferi fotografii cu dedicații. Așa traduceam eu, în mintea mea.
Mesaj criptat, 5 decembrie 1960
În numele ei nu pot vorbi, dar, cumva, am zăbovit mai atent asupra cuvintelor și ne-am dat seama că nu e un mesaj oarecare. E un mesaj secret. Adică criptat în așa fel încât doar cele două persoane implicate să îl poată înțelege.
Și chiar dacă era criptat, măcar, la final, știam că noi îl putem descifra. Din jurul mesei, unde ne strânsesem toți ca boabele unui strugure pe ciorchine, am început sã descoasem înțelesuri despre ce-ar putea să însemne codul găsit… Ba chiar ne-am aruncat și priviri din care să înțelegem toți tot ce era de înțeles.
Aaaa… nu, că Buni nu a vrut să ne spună nimic mai mult.
Și apoi, se vedea clar că acea fotografie și acel text înseamnă mult pentru ea. Adică chiar mult mai mult decât înțelegeam noi atunci, în jurul mesei. Cuvintele au emoționat-o până la lacrimi. Am simțit cum ni se face pielea de găină și ne tot întrebam cum să facem să nu o supărăm și mai tare. Așa că am continuat cu alte și alte fotografii, pline de amintiri.
Doamne, dar ce era cu acel mesaj?
Mai târziu, fratele meu, care mereu a fost bun la matematică (ceea ce chiar mă enervează :D) și-a pus în cap să descifreze codul. Ei bine, dacă nu știați cine e omul de la noi din familie care poate să descifreze coduri de unul singur, acum știți. Mă rog, dacă mă întrebați pe mine, a luat totul foarte personal, de unde l-am și auzit șoptind:
- Haa, deja prinde contur!
Când înțelegul a ieșit la lumină, fața bunicii s-a lungit, surprinsă și îngrozită că îi vom afla secretul. După ce codul a fost descifrat pe de-a-ntregul și fratele meu l-a citit cu voce tare întregii familii, am aflat povestea așa cum a fost. O poveste de dragoste. Ceea ce e minunat.
Pe spatele fotografiei, bunicul, adică Moșu’ Eugen, îi făcea o mărturisire, și anume că o iubeste, cu toate că circumstanțele momentului nu le permiteau, nici lui, nici ei să fie impreună!
Cum s-a sfârșit totul? Chiar așa: s-au căsătorit la scurt timp după! Ce frumos e când se întâmplă lucrurile cum nici nu îndrăznim să visăm. Doamne, ce frumos!