Moșu' Eugen și povestea lui
Cu părere de rău nu l-am cunoscut niciodată pe Moșu' Eugen, cum îi zicea toată familia. Adică bărbatul cu care s-a însoțit Buni, deci bunicul din partea tatălui, pe numele lui întreg, Eugen Regheni.
Deși nu am apucat să-l întâlnesc, pe Moșu' Eugen îl cunosc bine din povestirile părinților mei, ba chiar mi-ar fi plăcut tare să îl am alături măcar câțiva ani pe când eram copil și să mă îndrume așa cum doar un bunic o poate face cu nepoții lui.
Moșu' s-a născut primul între cei șapte copii, într-o familie de chiaburi. Tatăl lui, adică străbunicul, a muncit în America 18 ani, din 1910 până în 1928, cu gândul să ofere familiei un trai mai bun. Aveau pământ mult în România, iar mult pământ înseamnă și multă muncă pe câmp. Când s-a terminat Al Doilea Război Mondial și comuniștii au preluat conducerea țării, Moșu' Eugen avea doar 15 ani și tatăl lui tocmai fusese arestat. Așa se face că, peste noapte, bunicul a ajuns capul familiei.
A muncit cu ziua ca să aducă acasă pâine pentru frații și surorile lui mai mici. Probabil că ochii i s-au scăldat în lacrimi când le-au fost luate toate animalele și tot pământul pe care făceau ce știau mai bine: agricultură. Așa cum probabil l-a durut sufletul când i s-a interzis să mai meargă la școală. Era în clasa a șaptea și era un elev foarte bun. După asta nu mai continuat școala în niciun fel.
Târziu, abia când a împlinit 36 de ani, s-a căsătorit cu Maria Dredețean, căci așa o chema pe bunica, adică Buni, despre care v-am mai povestit și altă dată - și pe care poate ați cunoscut-o deja în cartea „Bunico, povestește-mi despre tine".
Ce a urmat apoi pentru el și bunica a fost gri-cenușiu, că viața în acele timpuri era complicată și grea, dar pe cât era de grea pe atât era de simplă și frumoasă. Și el și bunica au pus respectul pentru munca pământului mai presus de orice, dar nu s-au văitat niciodată că sunt obosiți. Au iubit animalele, dar nu s-au plâns niciodată că nu au timp pentru ele. Iar dragostea și respectul pentru aceste lucruri i-au ținut o viață. Pentru porcii și găinile lor, pentru iepuri și porumbei, pentru câinele și pisica lor. Dar și pentru pomii cu fructe și pentru zarzavaturile din curte la care trebuia să ajute chiar și tata dacă voia să iasă afară la joacă cu copiii.
Bunicul Eugen și Buni cu cei doi copii, 1971
Apropo de tata, l-am rugat să-mi spună câte ceva despre relația pe care a avut-o cu bunicul, adică tatăl lui:
„Tata nu își arăta des atașamentul față de mine - nu că nu m-ar fi iubit, dar așa erau timpurile. Mă alinta căcărezul - așa își exprima el iubirea pentru mine. În funcție de greșelile pe care le făceam (și credeti-mã, erau multe, hihi!), îmi aplica o corectie fizică. În funcție de gravitatea greșelii, puteam fi tras de perciuni, tras de urechi sau îmi dădea cu jorda (cum se zice la noi în zonă) peste fund. De la el am învățat să-mi respect promisiunile de orice fel, să țin cont de ora exactă și, nu în ultimul rând, să fiu un om cu coloană vertebrală.
Odată, prin ' 82 sau '83, a venit la noi în vacanță verișorul Mircea. Am găsit în podul casei o damigeană de vișinată, dar fără vișinata propriu-zisă, ci doar cu vișine în ea. Ne-am apucat să le mâncăm, să râdem, să glumim și am adormit în pod lângă damigeană unde ne-a găsit tata. Ce a urmat numai noi știm.
Părinții mei nu au avut masină când eram eu copil, doar când și când mă lua tata cu el la munca câmpului, la Lunca Tecii, unde avea o soră, și la Logig, în satul lui natal, unde mai avea un verișor, pe care îl ajuta la cosit, la căpălit, la fân, la tăiat de lemne.Tata ținea mult la neamul lui și la pământul lui - pentru care ar fi murit la propriu.
Îmi amintesc și acum cum, în copilărie, stăteam cu el seara pe pat și ascultam etapa de fotbal la radio, iar apoi după cină ascultam împreună radio Europa Liberă - riscant în acele timpuri să facem asta. Îi plăceau foarte mult discuțiile, indiferent de temă, la un pahar de vin, de țuică sau de bere. Era elevat, recita din Eminescu cu orele, din Päunescu, din Stănescu. Doamne, ce tată am avut... din păcate o boală cruntă - cancer la stomac - I-a luat de lângă noi la doar 55 de ani. Sunt mândru că am fost copilul tău, mă uit la mâinile mele și le văd pe ale tale... te iubesc, iubitul meu tată."
Povestea asta mă ajută azi să-mi cunosc originea, să-mi cunosc familia extinsă și să înțeleg mai bine vremurile trecute. Mă uit la fotografiile cu bunicul și nu-mi doresc decât să aflu cât mai multe detalii despre viața lui. Și-mi mai doresc ceva: să-l rog pe tata să completeze acest jurnal cu lucrurile de viață trăite de Moșu' Eugen.