Când venea primăvara, ce gătea mama bătrână?

Am mai adunat de-o poveste cu bunicii (mă rog, cu bunica mamei noastre). Ne dorim tare să o avem și în jurnal, ca să păstrăm amintirile în familie.

Ținem la oamenii care ne-au crescut părinții (și pe noi) cu atâta iubire. Și de asta vrem să punem însemnările lor de viață în jurnale, care sunt ocazia noastră perfectă de a povesti, de a povesti și de a povesti din nou. Bine, ne place și să ne facem zestre din trecutul lor și nu vrem să-i uităm cumva.

Străbunicii din partea mamei, Florea și Măriuța, la nunta lor în 1938

De fapt, hai să vă spunem povestea. Toate care urmează s-au întâmplat pe vremea când mama și frații ei erau copii. Și la ce se pot gândi copiii mai mult și mai mult dacă nu cumva să se joace fără nicio grijă? Ei bine, așa și frații mamei: nu se gândeau decât cum pot să se furișeze la joacă.

Nici vorbă de experiențe culinare sau de ocazii în care se mânca excelent, copil sau adult fiind. După cum știm, nu erau foarte multe mâncăruri pe atunci. Ai casei făceau ce puteau să aibă cu toții de-ale gurii, când se adunau la masă.

Care masă, pesemne că trebuie să fi fost foarte mare, ca să facă loc mamei și celor trei frați ai ei, părinților și părinților părinților ei. Asta, dacă nu o mai punem la socoteală pe străbunica (mă rog, pe bunica mamei noastre). Că doar ce v-am zis că povestea aceasta este despre străbunica.

Dar să revenim. Deci, în familia mamei, erau la masă în fiecare zi 8 persoane. Care se puneau la masă flămânde și până se ridicau trebuiau să se sature. Vedeți? Asta era una din marile provocări ale acelor timpuri: să ai ce să gătești și ce să pui pe masă pentru a sătura o familie întreagă. Zi după zi după zi.

Familia străbunicului Florian din partea mamei, 1935

Însă când venea primăvara, chiar dacă nu știa ce să mai gătească, primăvara străbunica știa. Poate că nu tot zamă din o mie de feluri de legume, și scorușe, dar ceva să placă la toată lumea. Așa că dacă apăreau salatele, cu verdele lor crud, mama bătrână numaidecât îi trimitea pe copii la cules. Și din aceste salate se apuca și gătea zamă și făcea mămăligă galbenă ca soarele, în care punea și un boț de brânză, și totul era bun.

Dar cu ce să gătești, când copiii, în loc să adune de-o salată (sau mai multe) se iau cu joaca și uită să se mai întoarcă? Și mama bătrână se ducea după ei să îi strige că fierbe apa și din apă goală nu iese zama bună. Și le spovedea una zdravănă și se apuca să strângă cu ei ca să aibă ce să pună pe foc.

Ah, da, apropo de joacă, mamei îi plăcea la fel de mult și să meargă la scăldat la bulboană, după cum îi ziceau la balta din sat. Și acolo veneau toți copiii. Iată, deci, un motiv numai bun, nu credeți?

Bunica din partea mamei, mama Marie, cu patru nepoți, 2002 

Aveau și un pârâu unde mergea să prindă pește pe vale, dar îi era și tare frică să pună râmă în ac. Își încerca norocul cu niște bețe de pescuit făcute din salcâm, legate bine cu ață, ca să poată prinde și ea ceva. Însă nu mergea singură, bineînțeles. Așa că îl ruga pe vărul ei să îi pună râmă în ac, iar el îi zicea că da, dacă îi dă cel mai mare pește. 

Care pește era pescuit de la pârâu, de unde erau colțuri și apa mai mare. Și apoi era pus în coșorcă, un coș de nuiele împletite, din acela de-l purtai pe brațe sau pe cap. Și, uite așa, se ducea mama acasă cu pește, la mama bătrână. Și mama bătrână tare se mai bucura, că dacă din salate mai gătea câte ceva, apoi din pește putea să gătească orice. Putea să facă ciorbă de pește sau putea să-l pună la fript cu mălai. Putea să-l facă în sos de roșii zemoase sau putea să-l facă saramură, dacă ne gândim un pic la ce și la câte feluri sunt.

Dar, fie salate, fie pește se mânca tot din farfurie, stați liniștiți!