Și, ce mai scrieți în jurnale?

Și, ce mai scrieți în jurnale?

Sperăm că luna februarie v-a oferit ocaziile de a petrece mai mult timp cu cei dragi, iar, dacă încă nu ați avut timpul necesar, bineînțeles că încă mai puteți lua jurnalele noastre la reducere și să le faceți o vizită bunicilor. Cu asemenea jurnale și o cană de ceai, nu poate decât să fie bine. Și, da, veți avea ce povesti.

Așa cum ne arată, de altfel, și prietenele noastre de la distanță - cărora le mulțumim că ne-au îngăduit să le fim aproape în familii, și în inimi. Nu știm voi, dar noi ne bucurăm să vedem cum poveștile prind viață atunci când se aștern pe hârtie. Așadar, dăm mai departe bucuria lor și bucuria noastră și vă împărtășim experiențele.

Ioana Chicet-Macoveiciuc, Prințesa Urbană, autoare de cărți de copii și blogger, ne-a arătat cât de important este ca între părinți și copii să existe o relație puternică. Când a descoperit jurnalele noastre, ne-a arătat și bucuria de a le răsfoi, dar, mai ales, de a le folosi pentru ca amintirile părinților și bunicilor să nu se piardă.

„Sunt consistente, au peste 200 de pagini în care bunicii pot scrie amintiri despre copilăria lor, zilele lor de școală, cum și-au ales meseria, despre ce mâncau, cum se îmbrăcau, ce le plăcea să facă, despre cum s-au îndrăgostit, dar și despre muzica preferată, despre cele mai importante realizări și cele mai amuzante amintiri, avem desigur loc și pentru rețete, există din loc în loc spațiu și pentru a lipi fotografii. Putem face cadou aceste jurnale părinților sau bunicilor noștri, ei completează jurnalul, lipesc poze, după care ni-l returnează, iar noi îl putem dărui mai departe copiilor noștri sau le putem păstra toată viața.”

 

 

 

Iar Alexandra Lopotaru, Povești din bebelonia, jurnalist, blogger şi mama a doi băieți și a unei fetițe, povestește așa:

„Tata, bunicul copiilor mei, a avut o copilărie grea, dacă mă întrebați pe mine, deşi el spune că nu a simțit-o aşa. A rămas fără mamă la 1 an şi 8 luni, fiindcă a fost la închisoare, nevinovată. A revenit acasă când tata avea 6 ani. “Până atunci m-am legănat singur”, mi-a spus. În copilărie, în loc să bată mingea pe stradă, el ducea 30 de vaci la păscut vară de vară. Iar în adolescență, amândoi părinții lui s-au adâncit în alcool, el încercând de multe ori să-i ajute. La 21 de ani a plecat de acasă şi s-a mutat la iubita lui, mama mea. La 23 am apărut eu. Şi, de atunci, a muncit ca nimeni altul pentru familia lui, de la electrician la sobar şi zidar. Tata e acel om bun la casa omului, iar mâinile lui crăpate îi sunt martore.”


Pe scurt, jurnalele sunt destul de simplu de folosit: întâi le comandați online. Unul pentru bunica, unul pentru bunicul. Dacă bunicii sunt acum printre stele, atunci puteți lua jurnalele chiar pentru părinții voștri care vă pot ajuta să le completați. Ei le completează, singuri sau împreună cu voi. Și lucrurile nu se opresc aici! Din fericire, jurnalele pot să rămână nepoților sau copiilor voștri. Cu alte cuvinte, așa ești păstrător de tradiții.

Iar dacă vrei să ne scrii părerea ta despre conținutul sau calitatea jurnalelor noastre și să ne împărtășești experiența ta cu #ZestreaFamiliei, trebuie să știi că ne-am bucura ta! Toate ne vor inspira și ne vor ajuta să continuăm să oferim tuturor - bunici, părinți, copii - o experiență mai bună.

Să avem cu toții un martie minunat, așa cum merităm!

Înapoi la blog